Archive for the ‘actorul scenei de azi’ Category

big time sensuality

Ianuarie 25, 2008
Anunțuri

Sigmund Freud

Decembrie 21, 2007

“Nu este spirit decât ceea ce eu accept ca atare.”

Jacques Lacan, ”Funcţia şi câmpul vorbirii”

Sophia şi al ei mit

Decembrie 21, 2007

“Sophia este în esenţă o târfă pocăită, ale cărei trăsături pozitive şi căinţă sinceră nu pot totuşi să acopere gravitatea culpei ei. «Lascivă – nu s-a împerecheat, dar a fost una care se freca singura». Este cea mai tânără şi ultima dintre eoni, la perfieria Pleromei. Are complexul Electrei. Este expresia absolut directă a inconştientului feminin. Vrând să se topească în persoana Tatălui, ea manifestă un sentiment profund al incestului. În zadar ştie că nu este permis, că această dragoste dezordonată poate duce la pieirea ei, ea simte că dacă acest lucru ar fi îngăduit, o asemenea dragoste i-ar da plenitudinea existenţei. Mitul Sophiei încurcă oridnea masculină a lumii. Din cauza greşelii ei, omenirea îndură decăderea şi trebuie să sufere. Dar dacă Sophia nu ar fi făcut nici o greşeală, omenirea nu ar fi existat, şi nici gnoza nu ar fi existat.”

Sursa: Ioan Petru Culianu, ”Jocurile minţii”

Let there be sun after the rain in order to take back what’s ours!

Sigmund Freud

Decembrie 21, 2007

“Dacă i s-ar da fiecărui copil câte o lumânare aprinsă, cum spuneţi că se dădeau în timpul slujbei bunicului dvs, în ajunul Craciunului, atunci din mila Domnului n-am mai avea nici o problemă…Acesta este adevăratul centru al oricărei religii” (Freud S.)

Sursa: Pierre Babin, ”Freud – de la tragedie la psihanaliză”

Mă întreb în ce ipostază s-ar fi aflat Sigi dacă ar fi fost pus în situaţia de a se îndrăgosti de o persoană care să venereze EUL la fel de mult ca şi el…Şi-ar fi ciocnit personalităţile frenetic până ar fi anihilat pluralul?

MARTIN LUTHER

Decembrie 21, 2007

“Fiind crescut de un tată neobişnuit de sever şi având parte de puţină dragoste şi protecţie în copilărie, personalitatea lui a fost sfâşiată de o ambilavenţă constantă faţă de autoritate. O ura şi se răzvrătea împotriva ei, deşi, în acelaşi timp, o admira şi avea tendinţa de a i se supune. De-a lungul întregii sale vieţi, a existat întotdeauna o autoritatea căreia i s-a opus şi alta pe care a administrat-o – tatăl său şi superiorii mănăstirii din tinereţea lui, Papa şi prinţii mai târziu. Era impregnat de un puternic sentiment de singurătate, neputinţă, răutate, dar, în acelaşi timp, de pasiunea de a domina. Era torturat de îndoieli, aşa cum doar un caracter compulsiv poate fi, şi era permanent în căutare de ceva ce i-ar i oferit securitate interioară şi care l-ar fi despovărat de această tortură a incertitudinii. Îi ura pe ceilalţi, în special “gloata”, se ura pe sine, ura viaţa, şi, mai presus de toate, această ură a devenit o dorinţă pătimaşă şi disperată de a fi iubit. Întreaga lui fiinţă era pătrunsă de frică, îndoială şi izolare interioară, şi pe acest fundament personal avea să devină campionul grupurilor sociale care erau într-o poziţie asemănătoare din punct de vedere psihologic.”

Sursa: Erich Fromm, “Frica de libertate”

…să urăşti viaţa, dar să o încredinţezi generos lui Dumnezeu în avântul extatic al dobândirii de sine prin El…