Echografitti

De la aproape inocentele flirturi, de la neliniştiţii fluturaşi în stomac, pâna la iluzia unei îndrăgosteli perene, suntem prizonieri escamotării lipsei de autenticitate a sentimentelor. Dacă nu am fi auzit despre iubire, am mai fi simţit-o, oare? se întreba, (retoric?), La Rochefocauld. Dincolo de ireproşabila dorinţă de a SIMŢI, nu există, de altfel, nimic. Cinismul nu este un rezultat fecund al dramei, sau a dramatizării, ci o egalare a circumstanţelor.

Odată dorinţa adusă în plan real, prin materializare, sau, cum ar spune idealiştii, prin împlinire, ea aparţine trecutului. Dorinţa există până la punctul în care nu se mai ţine cont de ea, şi începi să o controloezi prin concretizarea ei. Atunci te minţi că ea va renaşte din nou în tine. Din păcate, va renaşte în cu totul altă situaţie. Şi atunci vei fi copleşit de lipsa ei de stabilitate într-un plan. Dorinţele sunt maximum de ideal în minim de speranţă. Doreşti ceva pentru tine, evident, din egoism, chiar şi atunci când susţii că doreşti ceva pentru cineva. Ce s-ar întâmpla dacă, dintr-o sublimă umilinţă, ne-am pierde în alţii fără a avea şansa de a reveni la noi înşine? Ar fi culmea ironiei, mai ales că atunci când vei vrea să te cufunzi în tine nu vei putea decât să te afunzi în altcineva. Şi atunci nu vei şti unde e mai bine, în tine sau în altcineva.

Dacă totul poate fi explicat ştiinţific, atunci de ce mai avem pretenţia perversă de a simţi? Pentru că nu poţi şti sigur dacă ai simţit cu adevărat ceva pentru că sentimentele nu au treabă cu ştiinţa. Dacă nu poate fi explicat, el nu există, ar suna o afirmaţie ineptă pe care mi-e la îndemână s-o aplic din când în când. Totuşi, nu pot nega că îmi doresc anumite chestii din jur, pentru că, văzându-le, le speculez posibilităţile.

Moartea, subiect gras pentru toţi cărora le plac feeling-urile hard, este, paradoxal, cea care ne aduce cu picioarele pe pământ. Amăgirea produsă de simulacrele fericirii şi ale minciunii gândirii pozitive este pusă la punct în mod absolut sublim de moarte. Nu cred în genul ei feminin, să nu o subestimăm. Atâta importanţă acordăm lucrurilor pe care le facem, ca şi cum ar conta. Ca şi cum chiar ne-am merita viaţa. Nici măcar nu suntem conştienţi de ceea ce înseamnă ea cu adevărat, pentru că nu am pus osul la generarea ei în noi.

A te lua în serios înseamnă, academic vorbind, că te-ai dus naibii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: