Simona are contract nelimitat cu tineretea.

Pe piele purta semnul inocentei. Corpul desenat de dumnezeu. Nu-i placea sa se ascunda pe sub haine, de asta evita mancarurile grase, si, daca nu le putea evita, macar se simtea vinovat dupa. Purta cu sine amintirile tuturor momentelor in care a fost altcineva si totusi surprinzator de insusi. Era una cu Dumnezeu atunci si una cu sine acum. Golul din privire e cel mai frumos gol marcat vreodata.

barbia lui, idealul fecioarelor. desenata de  Dumnezeu. personal.

A-l iubi sau nu pe Radu Afrim? Asta-i intrebarea. Shakespeare a fost un dobitoc.

- schimbarea e cel mai tare intaritor ca suntem vii

plm

ma gandeam zilele trecute la pb asta ca nu ne multumeste nimic…

si am ajuns la cz ca suntem nijte jegosi de egoisti cu totii

masturbarea sinelui, fratica

- pt ca mereu iti doresti mai mult, mai bine, instinctual. pai da, din egoism si jeg facem sa ne fie noua bine

deah…

- mah… legat de asta

ma gandeam ieri p tren in plm… ca na ! cu totii tanjim dupa recunoastere indiferent daca ne ajutam de un ruj, creion sau pian…

toti suntem egoisti… ne diferentiaza numai scopurile

- da ma, dar ca sa atingi scopul ala ai nevoie de alti oameni, te folosesti de ei, ajungi sa-i iubesti, apoi sa-i urasti, apoi sa nu mai ai nevoie de ei, si cand atingi nivelul dorit iti dai seama ca nu mai doresti acel lucru si ca te-ai zbatut degeaba, pentru ca si scopurile sunt INDUSE sau IMPUSE de societate, nimic nu e din noi, autentic

ne dorim ce ni se pune la dispozitie

tocmai pentru ca nu putem avea altceva

si de-asta ma intreb ce rost are atata efort sa faci fata situatiilor, cand totul se termina cu o MAAARE GREATZA in cele din urma?

mie de ex mi-e greata acum

ca nu fac nimic

in majoritatea timpului nici nu gandesc!

e frustrant sa faci ceva inutil

s-asculti elsiane daca n-ai ascultat pana acum, sa vezi ce misto e

- pe ce parte ai intoarce-o tot e dramatic..

nu stiu daca e mai bine sa traiejti ca un vieme, sa indeplinesti cat de cat expectantele soctietatii, sau sa futi toate barierele

W. ma fute la cap cu a trai pentru altii

frumos scop… in definitiv tot pr bunastarea ta psihica o faci

- nu stiu daca e posibil pe de-a-ntregul

- da… oricum scopul e nobil…

- io zic ca atunci cand ti s-a futut toata iluzia despre iubire in general se duce dracului totul…

- io nu mai simt mare lucru.

nimic

- tu cand te apropii cu mai multa luciditate de lucruri, trairi, …. te manaca grotescul mah, scarba

- da, si nu le poti lasa sa treaca doar prin filtrul sentimentelor, pt ca oricarei trairi ii gasesti defecte

- mie-mi vine sa plang cand ma gandesc la motivatia din spatele fiecarui act…fie ca-i vba de un mail, o donatie sau un sex oral

- iti dai seama? am ajuns sa gasesc defecte la ce simt. puii mei, sunt banana

deci nu am nimic importriva faptului ca suntem egoisti, ca asta e ADN-ul, e scris. ce ma enerveaza este greata asta maxima provocata de efemeritatea unui sentiment. chiar si ura se estompeaza, care, vorba aia, e feeling  adevarat, puternic

de iubire ce sa mai zic…cand se spune ca iubirea se transforma inseamna ca dispare. da poate n-o fi o chestie generala.

- totul se duce dracului … iar legat de iubire, ce tine sentimentul asta in picioare io zic ca e usoara nesiguranta .. cand ai atins certitudinea, apare confortul care transforma totul intr-un pranz copios in familie

cata relaxare!

- confortul este foarte periculos

- ma duc sa platesc CAR-ul

Erau nopţi.

de Paul Celan 

Erau nopţi când mi se părea că ochii tăi, cărora le desenasem mari cearcăne portocalii, îşi aprind din nou cenuşa. In acele nopţi ploaia cădea mai rar. Deschideam geamurile şi mă urcam, gol, pe pervazul ferestrei ca să privesc lumea. Copacii pădurii veneau înspre mine, câte unul, supuşi, o armată învinsă venea să-şi depună armele. Rămâneam nemiscat şi cerul îşi cobora steagul sub care îşi trimisese oştile in luptă. Dintr-un ungher mă priveai şi tu cum stăteam acolo, nespus de frumos în nuditatea mea însângerată : eram singura constelaţie pe care nu o stinsese ploaia, eram Marea Cruce a Sudului. Da, în acele nopţi era greu să-ţi deschizi vinele, când flăcările mă cuprindeau, cetatea urnelor era a mea, o umpleam cu sângele meu, după ce concediam oştirea duşmană, răsplătind-o cu oraşe şi porturi, iar pantera de argint sfâşia zorile care mă pandeau. Eram Petronius şi din nou îmi vărsam sângele între trandafiri. Pentru fiecare petală pătată stingeai câte o torţă.
Tii minte? Eram Petronius şi nu te iubeam.

De la aproape inocentele flirturi, de la neliniştiţii fluturaşi în stomac, pâna la iluzia unei îndrăgosteli perene, suntem prizonieri escamotării lipsei de autenticitate a sentimentelor. Dacă nu am fi auzit despre iubire, am mai fi simţit-o, oare? se întreba, (retoric?), La Rochefocauld. Dincolo de ireproşabila dorinţă de a SIMŢI, nu există, de altfel, nimic. Cinismul nu este un rezultat fecund al dramei, sau a dramatizării, ci o egalare a circumstanţelor.

Odată dorinţa adusă în plan real, prin materializare, sau, cum ar spune idealiştii, prin împlinire, ea aparţine trecutului. Dorinţa există până la punctul în care nu se mai ţine cont de ea, şi începi să o controloezi prin concretizarea ei. Atunci te minţi că ea va renaşte din nou în tine. Din păcate, va renaşte în cu totul altă situaţie. Şi atunci vei fi copleşit de lipsa ei de stabilitate într-un plan. Dorinţele sunt maximum de ideal în minim de speranţă. Doreşti ceva pentru tine, evident, din egoism, chiar şi atunci când susţii că doreşti ceva pentru cineva. Ce s-ar întâmpla dacă, dintr-o sublimă umilinţă, ne-am pierde în alţii fără a avea şansa de a reveni la noi înşine? Ar fi culmea ironiei, mai ales că atunci când vei vrea să te cufunzi în tine nu vei putea decât să te afunzi în altcineva. Şi atunci nu vei şti unde e mai bine, în tine sau în altcineva.

Dacă totul poate fi explicat ştiinţific, atunci de ce mai avem pretenţia perversă de a simţi? Pentru că nu poţi şti sigur dacă ai simţit cu adevărat ceva pentru că sentimentele nu au treabă cu ştiinţa. Dacă nu poate fi explicat, el nu există, ar suna o afirmaţie ineptă pe care mi-e la îndemână s-o aplic din când în când. Totuşi, nu pot nega că îmi doresc anumite chestii din jur, pentru că, văzându-le, le speculez posibilităţile.

Moartea, subiect gras pentru toţi cărora le plac feeling-urile hard, este, paradoxal, cea care ne aduce cu picioarele pe pământ. Amăgirea produsă de simulacrele fericirii şi ale minciunii gândirii pozitive este pusă la punct în mod absolut sublim de moarte. Nu cred în genul ei feminin, să nu o subestimăm. Atâta importanţă acordăm lucrurilor pe care le facem, ca şi cum ar conta. Ca şi cum chiar ne-am merita viaţa. Nici măcar nu suntem conştienţi de ceea ce înseamnă ea cu adevărat, pentru că nu am pus osul la generarea ei în noi.

A te lua în serios înseamnă, academic vorbind, că te-ai dus naibii.

Femeia a fost portretizata incepand cu primii pictori,sculptori, sau daca exageram putin chiar de la Dumnezeu incoace. De atunci s-a creat o obsesie mai mult sau mai putin justificata pentru ceea ce se numeste sexul frumos. Din cauza femeilor,viata este un concurs de frumusete in care se castiga totul sau nimic. Femeile se infrumuseteaza constant si consecvent pentru a-si fi pe plac dar mai ales pentru a obtine un loc cat mai inalt pe podiumul care finalizaeaza concursul. Revistele pentru femei vand atitudine, puncte de vedere, iluzii si certitudini laolalta, dincolo de articole vestimentare si make-up, la un pret rezonabil. Se promoveaza modelul si standardul, perfectiunea dezirabila. Desavarsirea, dincolo de faptul ca in mod experimental nu exista, creeaza esec atunci cand e transformata in scop. Frumusetea este un mod de exprimare in care se investeste perseverent, cu atat mai mult cu cat diversitatea pietei a devenit atat un apanaj al capitalismului cat si un motiv de frustrare. Frumusetea naturala este cenzurata intr-un mod de cele mai multe ori placut prin artificiile oferite cu generozitate de noile rigori. Societatea sangelui, asa cum o numea Foucault, gazduieste cu ospitalitate forme de grafitti facial, corporal si emotional. Ne directionam emotiile in functie de ce se doreste de la noi pentru a putea reusi, sau castiga. Este oare gresita dorinta de a castiga? Nu cumva pierdem adevaratul scop pe drum in timp ce ne indreptam catre podiumul de turta dulce care ne asigura dulcele dar diabeticul succes? Avem oare de-a face cu o transformare fortata, realizata in baza influentei sociale si a convenientelor? Ce se asteapta de la noi corescpunde oare cu propriile asteptari de la noi insine? Ne aranjam pentru iubi sau pentru a fi impacate cu propriul look? Ne ofera oare atat de mult revistele de moda pe cat credem? Avand in vedere ca primul creat a fost barbatul, conform dogmei teologice, atunci barbatii au stat oare si la baza transformarii noastre in femeia – portret, femeia multivalenta? Exista o concurenta mult trambitata intre femei si barbati pe care oricat as incerca, nu reusesc sa o inteleg. Incerc deseori sa simulez un feminism fortat, dar realizez imediat ca nu ma prinde profilul. Anulez total idea de razboi sau concurenta intre femei si barbati; este un lucru ridicol in masura in care nu se poate vorbi despre o competitie intre elemente total diferite. Competitia presupune o anumita egalitate intre concurenti, si implicit o asemanare. Slava Domnului ca nu semanam, pentru ca atunci nu ar mai fi existat diversitate, ci probabil doar o placida societate homosexuala. Adevarata competitie, in starea ei pura este chiar intre femei. Fiind de acelasi sex, avand scris in ADN sintagma “cea mai”, si luandu-si modele de unde te astepti mai putin, femeile gasesc mici placeri incandescente in “invingerea” alteia. Sa otpam pentru un 50-50, daca ne face sa ne simtim mai bine, si pentru un Glam Shine de la L’oreal, care sa ne arda magnific buzele, ca tot e promotie la Sephora.

E in curtea plina de verde colorat cu insecticid. Stie ca de fapt nu mai exista dar isi simte constiinta si degetul aratator de la mana dreapta, des folosit in manifestari artistice si senzuale. Trage un fum imaginar de tigara in asteptarea judecatii de dupa. Stie ca desi totul s-a terminat are tigara care nu se termina niciodata. E cadoul ei din partea vesniciei. Dupa un tufis de lalele imaginare, doi ingeri ireali se sondeaza organic. In loc de ochi au prisme si in locul mainilor au ace de siguranta. Sunt adorabili in extazul lor promiscuu. Se simt expusi si lucrul asta le da o placere divina. Vorbesc despre bursa in timp ce se masturbeaza. “Am conexiunea atat de buna, incat pot vedea Nasdaq trading live, baby!”, spune ingerul andorgin I. “Eu am muschii atat de dezvoltati la picioare incat pot alerga in cautarea timpului pierdut si il gasesc cat ai zice “va rugam ridicati cardul”, spune ingerul androgin II. Cearsafurile incep sa fosneasca asurzitor. Le place sa creada ca sunt pure, desi au gazduit moartea a sute de oameni. Pastreaza istoria tacuta a materialelor genetice ancestrale in mirosul matematic de clor. “Oare himenul se reface dupa moarte?”, se intreaba ea…[as long as you keep your eyes opened]